Culorile au impact puternic asupra stării noastre emoționale, influențând numeroase aspecte ale vieții, de la felul în care relaționăm cu cei din jur, ne odihnim și chiar până la felul în care mâncăm. Dacă ar fi să reflectăm asupra dietei noastre zilnice, vom observa că mâncăm preponderent alimente verzi, galbene, portocalii sau roșii. Culorile albastru, mov și negru se regăsesc mai puțin în meniurile noastre de zi cu zi și asta pentru că, potrivit expertului în culoare J.L. Morton, strămoșii noștri au încercat prin această cale să evite alimentele pe care le considerau toxice sau stricate. În plus, în 2012, oamenii de știință Bran Wansink și Koert van lttersum au concluzionat: culorile tacâmurilor și ale mediului înconjurător influențează pofta de mâncare. Cu cât contrastul dintre culoarea farfuriei și culoarea preparatului este mai mic, cu atât cantitatea de mâncare este mai mare. De exemplu, dacă prânzul de astăzi înseamnă paste cu sos de roșii, mâncați-le dintr-o farfurie albă. În felul acesta, silueta nu va avea de suferit.
Culoarea roșie,, energică și plină de intensitate crește tensiunea arterială, accelerează metabolismul și ne determină să fim mai receptivi la stimulii din jurul nostru. Cu o încărcătură emoțională pozitivă, aceasta sporește apetitul, motiv pentru care este și atât de populară în restaurantele din întreaga lume, în supermarketuri sau chiar în designul ambalajelor marilor branduri alimentare. Un perete roșu-intens conferă eleganță unui living, dar încercați să nu-l folosiți în exces în bucătărie, mai ales dacă sunteți la dietă. Alb, pasteluri sau tonuri de gri sunt culori ce pot echilibra cel mai puternic roșu.
Galben, o culoare caldă și primitoare, crește de asemenea pofta de mâncare, făcându-i pe oameni să se simtă confortabil în mediul în care mănâncă. În prezența nuanțelor de galben, creierul nostru secretă niveluri mai ridicate serotonină, hormonul responsabil de buna dispoziție, iar asta înseamnă automat și o tendință de a consuma cantități mai mari de mâncare. Alături de galben, culoarea verde este și ea responsabilă pentru starea de bine. Liniștitoare, amintindu-ne mereu de natură, este percepută de creier ca fiind un atribut al unui mediu sănătos și echilibrat. Așadar, alegeți vopsea în nuanțe de verde și galben pentru o bucătărie plină de vitalitate. Colorați pereții într-o nuanță de vernil, alegeți tonuri mai calde pentru mobilier și veți obține rapid un spațiu vesel și energizant, specific anilor ’60. Micul dejun va fi în mod sigur încărcat cu optimism.
Portocaliul, culoare vibrantă, care te încarcă cu optimism și energie, sporește apetitul și stimulează interacțiunile sociale. Tonurile de portocaliu ne stimulează mental și ne angrenează în conversații. Dacă îți place să aduni prietenii și familia cât mai des în jurul mesei și să vă bucurați de discuții pe cinste, portocaliul este alegerea perfectă pentru bucătăria ta. Mobilier clasic, finisat în nuanțe când vibrante, când pastel, cu inserții metalice, alături de o masă lungă din lemn de stejar, un cadru perfect pentru o bucătărie primitoare.
Despre Alb se spune adesea că favorizează consumul excesiv, deoarece alimentele de această culoare nu sunt privite ca o sursă naturală de mâncare. Pentru că nu ne captează atenția printr-o tonalitate vibrantă, care să sugereze bogăția nutrienților, avem tendința să mâncăm aceste alimente fără a conștientiza. Folosește o vopsea lavabilă pentru a colora pereții într-o nuanță vibrantă de albastru, pentru a echilibra non-culoarea. În mod sigur nu-ți va sabota planul de dietă, pentru că nuanțele de albastru inhibă mâncatul în exces. Pentru un plus de originalitate, optează pentru un mobilier minimalist, de culoare albă care să echikibreze răceala nuanțelor de albastru.
Pentru că există puține fructe și legume albastre, gri, maro sau negre, aceste culori sunt și cei mai importanți inhibitori ai apetitului. Specialiștii sunt de părere că aceste nuanțe au un efect calmant asupra subconștientului și ne determină să mâncăm mai încet și mai puțin.