Ideal ar fi ca, pentru living, să alegem combinații simple, care să nu încarce designul, fie că vopsim un perete sau doar o porțiune din acesta. Tonurile neutre și dungile late, dispuse pe verticală vor crea un spațiu aerisit și, totuși, personalizat, în vreme ce dungile orizontale în culori tari (de preferat, pe un singur perete-accent) vor transforma living-ul într-un spațiu echilibrat și elegant, perfect pentru a găzdui petreceri și întâlniri cu prietenii.
Dungile pot personaliza la fel de frumos, atât un decor clasic, cât și unul modern. Acestea se adaptează și își schimbă stilul în funcție de preferințele noastre: pot fi elegante, când folosim perechea alb-negru, ca în exemplul de mai devreme, sau moderne, atunci când sunt orientate diferit și au lățimi variate și/sau folosim un contrast puternic de culori, așa cum am făcut noi în proiectul de anul trecut despre care am povestit pe larg aici.
Culori la fel de puternice pot fi aranjate pentru un look retro, care imită îndrăznețul look al anilor ’60-’70. Vopsim un perete întreg cu dungi subțiri, multicolore, sau curbăm dungile în stilul disco al vremurilor de atunci, și completăm, mai apoi, spațiul cu piese de mobilier în tonuri naturale și cu decorațiuni în care să regăsim semnătura personalității noastre.
Dungile pot fi integrate și în dormitor, doar că aici trebuie să acordăm mai multă atenție culorilor pe care le folosim. Ca să fim siguri că vom avea parte de o atmosferă odihnitoare, trebuie să renunțăm la acele nuanțe care ne distrag atenția, ne fură privirea și au un efect energizant, cum ar fi roșu, portocaliu sau galben aprins. Cel mai indicat ar fi să alegem un mix de dungi în culori care liniștesc și relaxează. Un alt truc pe care designerii îl recomandă este să ajustăm lățimea și dispunerea dungilor la dimensiunea încăperii: încăperile mici vor fi mărite, optic, de dungile orizontale, pe când dungile verticale fac ca tavanul să pară mai înalt.
Pentru că ne-a plăcut prospețimea acestui stil de amenajare, l-am încercat și în biroul nostru. Noi am folosit vopsea lavabilă din gama Duraziv ColorPro Selecta (S03 – 01, S03 – 02, S03 – 03 și S03 – 06). Găsiți aici zeci de nuanțe de unde vă puteți inspira.