Factorul Y, sau indicele de reflexie a luminii solare, măsoară cât de multă lumină este reflectată de o suprafață și, implicit, cât de puțină căldură este absorbită de perete. Acest aspect este și mai important în cazul fațadelor termoreabilitate, deoarece căldura absorbită afectează atât structura peliculei de tencuială sau vopsea lababilă, cât și polistirenul. Scara valorilor lui Y este între 0% și 100%, practic între negru și alb, iar 50% înseamnă o vopsea cu un indice de reflexie mediu, standardul pentru interioarele rezidențiale.
Deși culorile închise se mai numesc și culori reci, aceste absorb în general mult mai multă căldură decât cele deschise (calde). Există, însă, și excepții și tocmai de aceea este bine să verificați codul Y, trecut lângă fiecare cod de culoare din cartela DURAZIV ColorPRO.
Vopselele lavabile de exterior și tencuielile cu Y mai mare de 35% sunt soluția recomandată de specialiștii DURAZIV, mai ales pentru fațadele cu termosistem expuse direct razelor solare și care, în condiții de caniculă, acumulează căldură ajungînd și 70 grade Celsius la nivelul polistirenului! Apare atfel riscul formării unor fisuri ale stratului de finisaj și chiar deformări ale sistemului termoizolant. Culorile care reflectă lumina cel mai bine sunt nuanțele și tonurile neutre, rezistente la acțiunea razelor UV, prelungind astfel durata de viaţă a peliculei de tencuială decorativă și, implicit, reducînd costurile de mentenanță. Din aceste considerente, la care se adaugă cele estetice, arhitecții propun culori pastelate pentru fațadele clădirilor, inclusiv în noile regulamente adoptate de primării privind identitatea cromatică a fațadelor. Mai mult, pentru clădirile istorice, inspirați-vă din cartela DURAZIV ColorPRO.
Zonele cele mai expuse la temperaturi caniculare sunt cele din sudul țării (cum ar fi zona Bărăganului), dar și județele din zona de est (în special litoralul Mării Negre). Cu toate acestea, date fiind modificările climatice din ultima vreme și procesul accentuat de încălzire globală, fenomenul Cod roșu apare frecvent și în alte zone ale țării și, de aceea, se recomandă același criteriu de selecție. Desigur, puteți folosi și culori intense pentru a accentua anumite detalii arhitectonice, dar pe suprafețe nu mai mari de 10% din suprafața clădirii!